Sunt diferite metodologii de învățare. Sistemul tradițional este unul care începe de la pregătirea teoretică la clasă, ca bază prealabilă pentru a putea aplica cunoștințele dobândite în practica ulterioară. Cu toate acestea, aceasta nu este singura modalitate de a învăța. Cunoașteți învățarea bazată pe probleme? Această metodologie încurajează elevul să dezvolte aptitudini, competențe, abilități și abilități menite să rezolve situații reale.
Dimpotrivă, în învățarea centrată pe problemeÎnainte, conflictul în sine este analizat, contextul problemei este studiat, abilitățile necesare pentru a face față acestuia și se fac diferite abordări pentru a aborda problema. Această metodologie are o filozofie pragmatică orientată spre dobândirea experienței ca resursă de facilitare a ideilor.
Cum se aplică această metodologie în practică?
Un grup mic de studenți, în coordonare cu un tutor care acționează ca mentor, lucrează în echipă pentru a găsi cea mai bună soluție la o problemă specifică și concretă. Această căutare a unei soluții la problemă oferă, într-un mod direct, o învățare suplimentară.
Unul dintre avantajele acestei metode didactice este că elevul adoptă a rol proactiv și non-reactiv în timp ce profesorul abandonează rolul clasei convenționale în care preia conducerea într-un discurs magisterial. În acest caz, tutorele este un facilitator de învățare.
Care sunt obiectivele acestei pedagogii?
1. Implică elevul ca protagonist al propriului proces de descoperire. Cu toate acestea, el nu întreprinde această cale individual, ci dobândește feedback pozitiv dintr-un spațiu marcat de schimb de idei, informații, ascultare activă și colaborare continuă.
2. Așezați elevul în planul situații reale care poate fi de fapt dat pentru a vă pregăti mai bine să faceți față acestui tip de circumstanță.
3. Dezvoltați lucrul în echipă colaborare constantă în căutarea unui scop comun. Această învățare a muncii în echipă este vitală pentru a face față altor experiențe de viață, de exemplu, munca la birou.
4. Consolidați memoria și înțelegerea a ceea ce a fost învățat învățarea experiențială care se opune metodei convenționale de memorare a unui text. Învățarea experiențială este însoțită de emoții și senzații. Aceste ingrediente fac ca gândirea să rezolve mai bine acei stimuli.
5. Învățare autodidactă. Elevul capătă o atitudine pozitivă pentru a-și găsi propriile răspunsuri la conflicte. Acest lucru mărește potențialul studentului care devine cea mai bună versiune a sa din dezvoltarea unei atitudini adecvate.
6. Motivația intrinsecă. Există diferite tipuri de motivație. Tutorul de grup exercită o sarcină de întărire pozitivă ca mentor, prin urmare, crește motivația externă în momente de dificultate. Cu toate acestea, cheia acestei metodologii este aceea că pune greutatea învățării pe elevul însuși. Cu alte cuvinte, motivația internă este cheia dezvoltării.
7. Fiecare problemă are o obiectivul de învățare fundamental. Există o relație cauză-efect între cele două elemente. Adică problema, analizată din prisma educației, are de ce și de ce.
8. Dezvoltarea simț critic din capacitatea de reflecție și puterea întrebărilor înainte de a defini răspunsurile concrete.
Din punct de vedere filosofic, trebuie amintit că Aristotel explică faptul că toate cunoștințele încep cu experiența. Și această metodă de învățare pleacă și de la această premisă la nivel epistemologic.